Mergi la conținut

"Chiar și un leneș care poate vorbi face o grămadă de bani scriind un singur email pe zi"

Cum să vinzi prin Email Marketing

De câte ori te-ai gândit c-ar fi timpul să produci niște bani dincolo de salariu?

Sau de câte ori te-ai gândit c-ar fi timpul să-ți crești veniturile afacerii pe care o deții?

Când vine vorba de-a-și dori diverse, oamenii sunt capabili să-și dorească mult.

Când vine însă vorba de-a pune în practică ceea ce e necesar ca acele dorințe să devină realitate, lucrurile se schimbă.

Adică totul pare greu.

Nu știi de unde să începi.

Și chiar dacă începi, îți vine greu să continui.

Și descoperi la un moment dat că timpul trece și tu l-ai petrecut urmărind cum alții reușesc să facă bani de pe urma cunoașterii lor în timp ce tu încasezi aceleași salariu sau ai aceleași venituri în contul afacerii tale.

Sau, și mai rău, stai la mâna părinților deși ai deja principala calitate necesară ca să poți face bani cu ajutorul sistemului meu - poți vorbi.

Clasic, prin vorbe sau neclasic, prin semne.

Dar poți transmite o idee către cei cu care interacționezi oricât de simplă ar fi această idee.

Povestea fericirii incomplete a unor oameni care altfel se bucură de multă glorie

De câte ori văd diverse topuri ale celor mai bine vânduți autori români, zâmbesc.

Sigur, faptul că ei vând zeci de mii de cărți este o chestiune demnă de admirație.

Uneori, chiar și cărțile respective pot fi demne de admirație.

Ce mă face să zâmbesc este faptul că unii oamenii ar da orice pentru un pic de imagine în plus, pentru gloria de-a fi recunoscuți, pentru plăcerea de-a fi remarcați.

Ce-nseamnă că ar da orice?

Înseamnă că editura oprește peste 90% din profiturile generate de fiecare carte pe care acești scriitori o vând.

Deci nu din venituri, ci din profituri.

Adică editura oprește întâi toate costurile de producție și de promovare a cărții în cauză, iar din ce rămâne, mai ia 90%.

Iar scriitorii respectivi sunt fericiți.

Au dat lovitura.

În paralel, sunt diverși indivizi ca mine.

Care produc la rândul lor diverse: ghiduri, bloguri, SAAS-uri, ebook-uri, seminarii, webinarii, podcasturi, cursuri video / audio / scrise, newslettere cu abonament, conținut protejat de paywall etc.

Unii dintre aceștia au parte de glorie online, alții nici pe departe.

Cei care fac însă bine ceea ce fac câștigă bani.

Câți bani?

De obicei, cei care fac bine ceea ce fac câștigă mai bine decât autorii de mare succes pe care editurile îi taxează zdravăn.

Și chiar mai mulți bani decât câștigă editurile însele de pe urma unor cărți care au avut succes la public.

Nuanța aici este să faci bine ceea ce faci.

Și asta nu este greu dacă știi ce ai de făcut ca să faci bine ceea ce faci.

De ce ar trebui să mă asculți când vine vorba de email marketing

În mare, pentru că am rezultate.

Ce-nseamnă rezultate în cazul meu?

Înseamnă că datorită sistemului meu de vânzare prin email marketing am reușit să nu mai depind de venituri clasice - salarii sau contracte de colaborare.

Ce-nseamnă asta?

Pe de o parte, înseamnă că ultima mea angajare clasică s-a terminat în 2008.

Din acel moment, singurul mod în care am mai interacționat profesional cu diverși angajatori au fost în condiții net superioare celor pe care le are un angajat clasic.

Adică am putut negocia o plată mai bună sau mai puțin timp petrecut la muncă.

Sau amândouă - am fost plătit mult mai bine petrecând mult mai puțin timp la muncă.

De ce?

Pentru că postura din care am purtat discuțiile a fost întotdeauna a unui individ care nu a depins de cel care a făcut oferta.

De ce nu depind de alții?

Pentru că depind de mine.

Mai exact, depind de capacitatea mea de-a-mi vinde propriile produse sau de-a vinde produsele altora cu ajutorul unor tehnici simple de email marketing.

De cele mai multe ori, aceste produse sunt unele digitale - ghiduri, cursuri, ebook-uri, newslettere cu abonament etc.

Uneori, e vorba de produse fizice.

Ceea ce nu se schimbă este faptul că la baza succesului vânzării acestor produse stau niște email-uri.

Email-uri pe care le scriu o dată și pe care le folosesc ulterior ori de câte ori doresc.

Cum te ajută Un mail pe zi să vinzi prin email marketing

Ghidul Un mail pe zi este o prezentare a sistemului meu de vânzare prin email marketing.

Te învață exact două lucruri importante:

  • cum să începi să vinzi prin email marketing
  • cum să continui să vinzi prin email marketing

Acestea sunt cele mai importante și profitabile lucruri pe care trebuie să le știi.

Orice altceva este de importanță secundară și riscă să te abată de la principal.

Iar când te abați de la ceea ce contează, riști să abandonezi.

De altfel, întregul ghid este preocupat să te pună pe calea cea bună și să te țină pe calea cea bună. De aceea totul este explicat în limbaj simplu, clar și la obiect.

Fără pierdere de vreme, fără încercări de-a face lucrurile să pară complicate doar de dragul ca eu să fiu super specialist, iar tu să fii cel care depinde de mine la orice pas.

De asemenea, în ghid vei găsi tot felul de exemple pentru inspirație și pentru înțelegerea corectă a sistemului de vânzare prin email marketing.

De asta spun - inclusiv un leneș capabil să vorbească poate pune în aplicare sistemul meu și să aibă rezultate.

Iar dacă leneșul are rezultate, ceva interesant se va întâmpla - va fi tentat să continue.

Și dacă va continua, nu va mai fi leneș.

Sau nu va mai fi leneș când vine vorba de-a câștiga bani de pe urma cunoașterii sale.

Ce altceva vei găsi în ghidul Un mail pe zi

Dacă aș merge acum pe stradă și cineva m-ar opri brusc pentru a mă întreba ce alte informații folositoare oferă ghidul Un mail pe zi, atunci i-aș spune să-și vadă de treabă.

De ce?

Pentru că nu amestec plăcerea plimbării cu plăcerea marketingului.

Glumesc, i-aș spune că va găsi lucruri precum:

  • Cele mai bune unelte pe care să le folosești - ex. servicii de email marketing

De ce e important așa ceva?

Pentru că funcționalitățile acestor unelte și ușurința lor în folosire te ajută să îți duci la capăt misiunea - să vinzi prin email marketing.

N-ai nevoie de unelte care să te saboteze și să-ți ofere scuza de-a renunța înainte să câștigi bani și să capeți determinarea profundă de-a continua.

  • Cum să-ți dezvolți propria strategie de email marketing pe baza informațiilor mele

De ce e important așa ceva?

Pentru că din momentul în care înțelegi ce ai de făcut, îți va fi foarte ușor să continui.

Și asta e cel mai important.

Nimic nu se compară cu consistența actului de a trimite în continuare email-uri bazându-te pe o strategie concretă.

  • Rezultatele concrete obținute de site-urile mele în decursul a 12 luni, inclusiv luni afectate de pandemie

Cum te ajută asta?

Nu te ajută, dar pentru transparență am zis să-ți arăt concret aceste lucruri. E o formă de a vinde apelând inclusiv la curiozitatea ta. Și e o formă de motivație pentru cei care au nevoie de astfel de informații.

Dar repet - nu contează pentru că rezultatele tale pot diferi de ale mele chiar dacă aplici aceeași strategie pentru că există și diferențe - produsele vândute, interesele fiecăruia, personalitatea celui care scrie și care se regăsește în email-uri etc.

Singurul lucru sigur în toată povestea este că dacă aplici ce spun eu, vei vinde.

  • Cum arată circuitul fiecărui abonat căruia tu îi vinzi

De ce e important?

Pentru că ceea ce fac eu din momentul în care cineva se abonează reprezintă ceva ce alții nu fac.

De ce nu fac?

Din tot felul de motive. Unele sunt obiective, dar cele mai multe sunt simple temeri bazate pe nimic concret.

Or ghidul meu are inclusiv această misiune - să te vindece de temeri iraționale când vine vorba de-a vinde prin email marketing.

  • O campanie completă de email marketing pentru vânzarea unui produs (ghid / ebook)

De ce e important?

Pentru că atunci când lansezi un produs, ai oportunitatea de-a vinde foarte bine într-o perioadă scurtă de timp.

Am prezentat o astfel de campanie pentru vânzarea unui produs, cu mail-urile respective + diverse explicații care te ajută să înțelegi ușor procesul de vânzare prin email-uri.

Dincolo de toate acestea, ghidul Un mail pe zi te va lămuri în privințe care nu știai că le ai nelămurite - adică vei avea momente de "ahaa" legate de tot felul de lucruri care contează atunci când vinzi prin email.

Și vei descoperi că lucrurile simple, clare și repetate suficient pot să-ți crească vânzările cu adevărat.

Sau, dacă ești la început, să-ți pornească vânzările: